1 Imaginea unui aeroport rim-bolizează intrarea într-o etapă detranziție, luarea unor decizii catene duc spre domenii ale existențeirămase până acum neexploaute.alcoolMai poate fi și un indicator al în-cercării noastre de a stabili cu. exac-titate cine suntem și ce vrem.2 Ne aflăm într-o situație în caretrebuie să ne reevaluăm valorile șietaloanele care ne conduc viața, înconformiste cu exigențele noastresau ale altei persoane.3 Datorită iaracteristicit sale de locde tranzit, aeroportul reprezintămediul ideal pentru a încerca expe-riențe noi. Suntem pregătiți să negândim serios la evoluția noastrăspirituală.
nesigutanţă, abandon;- aşteptând în- nu ne putem atinge ţelurile propuse;- sosind în- insatisfactii in alegerea şansei.
(masina) nevoia de organizare, implicare, concentrare; asumarea responsabilitatilor; putere, dominare, spirit intreprinzator, autoritate; stabilitate emotionala, necesitatea de a dovedi ca esti un om de incredere; (altul conduce masina) nevoia de a invata de la altul, inca nu... (afla mai multe)
În mod obişnuit, aceste dulciuri sunt legate de majoritatea ceremoniilor importante din viaţa unei familii, fie că şi-au conservat sau nu caracterul religios: naştere, prima comuniune, căsătorie (cu excepţia morţii). Aceste sărbători implică ideea de fecunditate, de unire, de... (afla mai multe)
1 Visul în care ne aflam în mijloculvijeliei, a furtunii, ne sugereazaca suntem prinsi în capcana unorcircumstante pe care nu le putemcontrola. Le îngaduim acestor for-te exterioare sa ne creeze proble-me, când, de fapt, noi ar trebui saevaluam situatia si fie sa cautamadapost... (afla mai multe)
JUMATATE1 Deseori, visele au strania cali-tate de a ne reflecta imaginea doarpe jumatate, sau de a ne prezentao actiune sau o activitate doarpe jumatate. Acest lucru indicade obicei caracterul incompletal fiintei noastre, prezenta într-ozona de mijloc, lucru care... (afla mai multe)