Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Semnificatia visului: BANDERILE

Ţinând seama de semnificaţia cuvântului, ne gândim imediat la taur şi coridă. Banderilele (cuvântul provine din spaniolul bandera, drapel) sunt suliţe prevăzute cu panglici pe care toreadorii le înfig în taur nu pentru a-I ucide, ci pentru a-I întărâta. În mod limpede, ele sunt identificate cu organul sexual masculin. Trebuie menţionată ideea, dacă visul aparţine unei femei, de luptă, de suferinţă care, mai mult sau mai puţin se sfârşeşte prin moarte. Taurul (consultaţi acest cuvânt), fiind un simbol al libidoului, sau mai general al forţei instinctelor, această condamnare la o moarte dureroasă nu indică o energie vitală împlinită, nici o sexualitate descătuşată. Această imagine se referă şi la "
suliţele"
primite sau trimise pentru a răni pe cineva cu vorbe rele. Nu este vorba de moarte, ci de durerea de a înghiţi fără posibilitatea de a protesta, iar dacă situaţia se repetă, relaţia va fi distrusă (de exemplu, într-un cuplu sau în familie).

Vise similare:

Ce inseamna sa visezi TAUR

În prezent, o imagine vizualizată până şi de orăşeni. Forţa acestui animal, puterea, impetuozitatea, ardoarea lui l-au ridicat la un rang cvasidivin în antichitate, atât la egipteni, cât şi la greci şi hinduşi, după cum atestă statuile sau celelalte reprezentări de tauri sacri.... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi MOARTE

Această temă onirică este una dintre cele mai frecvente. Conform numeroaselor relatări primite, am putut stabili că apare în aproximativ 25% din vise. Numai că sub diferite scenarii: se poate visa propria moarte sau a unei fiinţe apropiate, poate apărea în vis un defunct şi,... (afla mai multe)