Banii sunt, in inconstientul individual si colectiv, simbolul absolut al puterii. Aceasta asociere este explicate in abordarea psihanalitica, ce stabileste o legatura intre controlul sfincterelor (deci puterea asupra corpului) si bani. In stadiul anal, atunci cand copilul invata ce este curatenia, excrementele sunt considerate de catre copil drept o moneda de schimb, un dar sau un cadou facut parintilor (vezi Excremente). Conform reprezentarii amintiite, banii satisfac (daca ii avem) sau frustreaza (daca ne lipsesc) dorintele. In vis, banii semnifica puterea pe care persoana o are asupra vietii sale, asupra celorlalti sau asupra sa ori, dimpotriva, pozitia de supunere. In sfarsit, banii au legatura cu sexualitatea, mai ales cu capacitatea de fecundare. Banca este locul unde se gasesc banii persoanei, si deci spatial bogatiei interioare. In functie de scenariul visului, ea inspira un sentiment de incredere si de securitate sau, dimpotriva, reveleaza indoielile celui care viseaza asupra resurselor sale. Bancherul este aliatul ori adversarul, in functie de bunavointa sau de reaua-vointa manifestata. Aparitia sa in vis indica situatia de dependenta in care se gaseste subiectul, incapacitatea de a-si gestiona singur energia. Inca nu este complet liber. Derularea visului ii permite sa afle daca protectia de care beneficiaza este pozitiva sau negative. Cumpararea, daca intervine in scenariul oniric, arata costul unei transformari, pretul unei realizari. Nu este vorba numai de un cost material, ci mai degraba de un cost afectiv sau moral. Subiectul are ceva de platit, o factura de onorat. Trebuie sa contribuie. Trebuie “sa treaca pe la casa” pentru a obtine satisfactia sau pentru a atinge un obiectiv. Poate de asemenea fi vorba de achitarea datoriei oe care o are fata de cineva sau fata de societate, de usurarea constiintei. Pentru el nu exista gratuitate, trebuie sa faca eforturi, concesii sau sa sacrifice ceva. Imaginea perceptorului semnifica obligatia de a-si plati datoriile, de data aceasta fata de societate, si aminteste, prin urmare, de datoriile si de obligatiile pe care le are subiectul fata de ceilalti. In inconstient, perceptorul are rolul persecutorului. Perceptorul si impozitele pot asadar reprezenta si tendintele paranoide ale celui care viseaza. Modalitatea de plata este la fel de semnificativa. Fie ca e vorba de a da sau a primi bani, monedele si bacnotele simbolizeaza caracterul nemijlocit si mai ales constientizarea actului implinit. Psihanaliza a insistat de la inceput asupra valorii terapeutice a platii cu bani gheata : persoana masoara in mod concret costul terapiei. La polul opus, cecul sau cardul reduce constientizarea. Persoana nu isi asuma sau refuza costul. O alta interpretare, contrarie celei precedente, este a considera ca moneda are un character mai copilaresc (banii de buzunar dai copilului) : trebuie sa astepte sa fie major pentru a avea un carnet de cecuri ori un card.bancomatul, ce permite retragerea rapida a banilor, simbolizeaza dornta inconstienta de a dispune usor, ca prin “magie” de energie, forta, mijloace, fara a trebui sa faca eforturi si sa lupte pentru aceasta. Invers, pusculita semnifica economisirea inteligenta a resurselor. Reprezinta capacitatea subiectului de a-si conserva energia,de a nu cheltui exagerat. Insa pusculita poate simboliza si faptul ca fortele sale sunt blocate, ca nu are acces la talentele sale. Ii lipseste increderea. Nu traieste aici si acum. Este in asteptarea momentului propice, care poate nu va veni niciodata. Astfel, in functie descenariu, visul ii poate sugera sa sparga pusculita, adica sa isi foloseasca resursele. In continuarea sensului anterior, a-si face contabilitatea inseamna gestionarea inteligenta a energiei. Subiectul exhilibreaza efortul si odihna, actiunea si reflectia, cu exceptia cazului cand nu doreste “sa isi regleze conturile”. Cum banul simbolizeaza puterea, faptul de a gasi sau de a pierde bani reprezinta, dupa caz, descoperirea in interiorul sau a unei noi energii, a unei forte nebanuite sau, dimpotriva, pierderea mijloacelor fizice sau psihologice. Cel care viseaza poate, de asemenea, da bani, poate da de pomana, lasa un bacsis, manifestand risipa si generozitate (vezi Milostenie). Vanzatorul, in vis, personifica detinatorul puterii. Reveleaza adesea prezenta unei legaturi de aservire, a unei situatii de dependenta : ceea ce il intereseaza pe cel care viseaza se afla in mainile unui tert, nu ii apartine. Dar vanzatorul poate semnifica si constrangerea (cumpararea fortata), manipularea, seductia inselatoare, chiar minciuna. Daca cel care viseaza vinde ceva sau primeste bani, inseamna ca asteapta o retributie sau o recompensa materiala, afectiva sau morala. De data aceasta el detine puterea, pe care o poate vinde. Daca cel ce viseaza primeste un salariu, aceasta inseamna ca beneficiaza de rezultatele muncii sale.
banii de hârtie sau monedele simbolizează energia sufletească. Cine găseşte bani în vis, îşi va încărca deci bateriile. Cine visează că pierde bani, se va plânge de pierderea unei calităţi deosebite sau a uneia dintre forţele sale motrice emoţionale. Este vorba de valori... (afla mai multe)
Evident, există o relaţie între bani şi bogăţia materială. Ca urmare, ei sunt o marcă a prosperităţii, a prestigiului, a puterii ("puterea banului"). Dar pentru fiinţa spiritualizată, pentru care nu bogăţiile materiale primează (uneori ea e capabilă de o renunţare totală) şi care... (afla mai multe)
(Vezi si moneda, fals, portofel) Daca visezi ca ai castigat bani in mod cinstit inseamna ca vei avea o conditie financiara mai buna. Daca visezi ca arunci bani inseamna ca iti va placea munca ta, dar ca nu vei fi bine platit. Daca vsezi ca gasesti bani inseamna ca va trebui sa imprumuti de la altii.
semn bun daca visezi ca dai bani cuiva sau ca platesti ceva, vei avea parte de prosperitate;daca visezi ca platesti ceva, este de asemenea semn bun, prevestind succese dar obtinute prin munca grea; daca visezi ca primesti bani, nu e semn bun, vei avea niste dezamagiri;
Pentru români, a visa bani însemnă că vei avea parte de multe vorbe, că vei fi ameţit cu vorbe, că vei ameţit cu vorbe, că vei fi ameţit cu vorbe, că vei auzi multe vorbe goale. În tradiţia arabă, de vei visa că ai bani înseamnă că şi în realitate vei avea bani. Ciudat, aceeaşi... (afla mai multe)
Exrementele au acelasi simbolism ca si deseurile, gunoaiele, canalele de scurgere, cosurile de gunoi sau urina. Semnificatia este, la acest nivel, negative, in masura in care excrementele corespund unui lucru aruncat sau respins. Ele se asociaza, prin urmare, cu moartea, coruptia... (afla mai multe)
Personajele si atributele regale pun in disctuie puterea subiectului. Exercita el o autoritate sau, dimpotriva, este dominat? Este stapan pe situatie sau viata il poarta cum vrea ea? Fiecare element aduce o nuanta diferita. Reegele si regina simbolizeaza puterea totala, monarhia... (afla mai multe)