Oricine a vizitat templele egiptene, în special pe cel de la Karnak, ştie că zeul Amon-Ra este reprezentat cu un cap de berbec cu coarne răsucite. Berbecul este deci un animal solar, legat de ideea unei energii fecunde şi productive. În astrologie, el este de altfel un semn de foc şi în zodiac este plasat în luna aprilie, la începutul primăverii, corespunzând perioadei de urcare a sevei. În alte tradiţii, greacă, celtă, hindusă, el este forţa brutală, imaginea zeilor războinici. Până într-acolo, încât numele său a fost dat maşinii de război cu care se dărâmă porţile cetăţilor. În vise, el va fi pozitiv ca imagine a energiei debordante, a voinţei, combativităţii. Dar negativ, ca agresivitate, impulsivitate necontrolată sau bestialitate. Conform relatărilor primite, imaginea berbecului este legată frecvent de sexualitate. Văzut ca o armă ce desţeleneşte, interpretarea este ambivalentă: ardoarea dorinţei sexuale sau frica de sexualitate.
Berbecul agresiv
"
Merg pe un drum de munte care trece pe lângă o stână. Afară este o turmă de oi. Deodată, berbecul se desprinde din turmă şi se năpusteşte spre mine. Aş vea să fug, dar am picioarele paralizate."
Cunoscând situaţia persoanei (45 de ani, măritată cu un bărbat impotent), se înţelege limpede dubla sa dorinţă: să fie confruntată (sexual) cu puterea virilă simbolizată de berbec, şi să scape de problemă, fugind (ceea ce se dovedeşte imposibil).
visul prevesteşte călătorii uşoare şi cu folos.
prevestire a unor necazuri;
călătorie în care vei suferi o pagubă;-behăind- naşterea unui prunc în familie;- gras- bunăstare;- luptându-te cu el- călătorie norocoasă;- negru- duşman , îmbolnavire ;- mai mulţi- călătorie grea;- văzând bătându-se- ceartă apropită.
acest simbol al forţelor creatoare ale naturii nu apare foarte des în visele noastre. Dacă visaţi că sun- teţi atacat de acest animal (vezi şi „oaie"), în realitate veţi suferi din cauza unei persoane care vrea să se asigure de simpatia dumneavoastră cu orice preţ, dar care... (afla mai multe)
In vis, berbecul simbolizeaza elanul juvenile, dinamismul si ambitia subiectului. Asociat cu primavara si cu focul ( ca semn zodiacal), animalul exprima reinnoirea naturii, precum si puterea energiei. O alta interpretare consta in a vedea in berbec o solutie la o problema. La fel... (afla mai multe)
1 în vise, ne întoarcem adesea la oforma primara a existentei noastre,iar urinatul în par indica temerilenoastre legate de lipsa controluluiasupra unor situatii sau aspecte alevietii, în unele cazuri, este si un in-dicator al unei probleme sexuale,2 S-ar putea sa ne facem prea... (afla mai multe)
A-l căra în spinare pe unul dintre demonii din infern, pe însuşi Pluton, Cerberul sau pe oricare altul dintre locuitorii Hadesului înseamnă, dacă cine are un astfel de vis este un răufăcător, că-şi poartă crucea: căci crucea are asemănare cu moartea, iar cel care trebuie să fie... (afla mai multe)