Freud a arătat că spaima de a fi castrat este îngropată adânc în inconştientul oricărui bărbat. EI a citat chiar două exemple de vise cu acest subiect la copii (3 şi 6 ani) care îşi vizualizau capul, al lor şi al tatălui lor, taiat. Dar dacă această operaţie constă în ablaţiunea testiculelor, acest gest simbolizează mai ales sentimentul (dorinţa sau teama) de a fi împiedicat în dezvoltarea personalităţii şi a potenţialităţilor. O persoană care castrează - se spune adesea despre mamă - împiedică pe un altul să evolueze. Fapta a fost deja relatată într-unul din miturile Greciei antice: Saturn îI emasculează pe tatăl său Uranus pentru ca acesta să-şi piardă puterea şi să pună punct procreării dezordonate.
Tăierea sexului
"
Am visat de mai multe ori că îI surprindeam pe soţul meu la duş împreună cu alte femei. Deseori cu sora mea. Îi auzeam făcând dragoste, ceea ce mă înfuria cumplit. Mă apropii de solul meu şi îi tai sexul. EI începe să râdă."
Aici visul nu traduce gelozie. Bărbatul este cel care-şi impiedică nevasta să-şi descopere, să-şi desfăşoare calităţile, o domină. Ea se simte împuţinată, diminuată şi, după toate aparenţele, nu va mai accepta mult timp această situaţie.
Castrarea intervine ca un substitute symbolic al mortii. Conform abordarii psihanalitice, la copil, complexul de castrare merge pana la renuntarea la atotputernicie. Castrarea exprima, prin urmare, necesitatea de a se separa de o parte din fiinta ori din viata sa. Vizeaza... (afla mai multe)
Casanova ar fi putut să viseze la aşa ceva, în sensul de a-şi limita la normal poftele sexuale, pen tru a nu-si pierde potenţa Partea pozitiva a acestui vis este că ademenirile simbolice ce nu ii mai pot dăuna celui care visează. Pentru celelalte cazuri( ,vezi"deflorare")
vezi „castrare".
A pune punct, a scurta, a îndepărta crengile din partea superioară a copacilor, a tranşa, pe scurt, e timpul rezolvării unei probleme, la nevoie tăind nişte legături. Evident, interpretarea depinde la obiectul tăiat! Şi, de la caz la caz, gestul de a tăia va indica o... (afla mai multe)
A-l căra în spinare pe unul dintre demonii din infern, pe însuşi Pluton, Cerberul sau pe oricare altul dintre locuitorii Hadesului înseamnă, dacă cine are un astfel de vis este un răufăcător, că-şi poartă crucea: căci crucea are asemănare cu moartea, iar cel care trebuie să fie... (afla mai multe)
Celor care întreabă dacă e cu putinţă, în legătură cu aceeaşi împrejurare, să ai vise şi bune, şi rele, şi care caută să ştie în care dintre ele trebuie să creadă, şi dacă unele le anulează pe celelalte sau le confirmă, le vei putea răspunde că nu numai în legătură cu aceeaşi... (afla mai multe)