1 în vremurile moderne, ieșirile înoraș, concertele și distracțiile de totfelul au luat locul demodatelor serisau ceaiuri dansante. Prin urmare,în vise, acestea pot fi interpretateca o potențială ocazie socială sauo adunare a unor persoane careîmpărtășesc același mod de a gândi.2 O ieșire în. oraș constituie opor-tunitatea de a ne simți și de a nemișca liber. Prin urmare, prezențaîn vis la un astfel de evenimentreprezintă nevoia noastră de a nedezlănțui.3 Din punct de vedere spiritual, unastfel de vis simbolizează dorințanoastră de a ne abandona uneilibertăți extatice care iese din nor-mele convenționalului, chiar dacădoar pentru scurtă vreme.
În Biblie, imaginea oraşului este ambiguă; ca pentru toate toate popoarele de nomazi sau ţărani, el apare când protector (în acest sens, întruchipează mama), când este locul dezmăţului şi al pierzaniei (acum sugerează usuratica). Aşadar, oraşul se indentifică cu femeia. Chiar şi... (afla mai multe)
un simbol al mamei (vezi „mamă"), al celei ce cuprinde si protejeaza totul. în coşmaruri (vezi „coşmaruri"), oraşul simbolizează teama de a pierde protecţia cu care suntem obişnuiţi în faţa vicisitudinilor. în astfel de vise ies la iveală starea de încordare nervoasă a persoanei... (afla mai multe)
sunt valabile explicaţiile de la „umbre". Dacă visaţi o silueta răsturnată, dar într-o lumina pozitivă, puteţi spera că se va clarifica oproblemă care vă macină momentan, de râu augur, iar soluţionarea sa va fi favorabilă pentru dumneavoastră.
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)
acest vis indică un conflict sufletesc, dorinţa de a face schimbări în viaţa de zi cu zi, depăşirea unei situaţii nrecare. în care puteţi ajunge din cauza dumneavoastră pentru că nu faceţi f nimic. Chiar şi bătrânii sejj visează chiulind de la şcoală, ceea ce. înseamnă că în... (afla mai multe)
prevestire de bogatie, de avere;