Imaginea este în general pozitivă dacă apa tâşneşte, iar cel ce o vizualizează îşi astâmpără setea;
negativă dacă izvorul a secat. Izvorul se formează În străfundurile pământului, de aceea el simbolizează exprimarea unei energii vitale. Dintr-un izvor, se bea apă pură, se extrage apa originală, a începuturilor, lângă un izvor se găseşte inspiraţia, în apa unui izvor te poţi spăla pentru a te purifica etc. Visul prezintă deci capacitatea de refacere a forţelor şi indică faptul că subiectul a găsit în viaţa sa acea sursă care îi astâmpără setea (aspiraţia de a se apropia de spiritualitate, în special). Toate acestea evocă celebra lucrare a lui Lanza del Vasto, le Pelerinage aux sources. Acest maestru spiritual a urcat timp de şase ani malul drept al Gangelui înainte de a găsi idealul ce-I va ghida toată viaţa.
Sensul vieţii
Marie-Louise von Franz scrie că izvorul, sursa de apă, este "
simbolul acelei experienţe psihologice care ne dă sentimentul că viata curge în noi şi are sens"
. Şi ea mai adaugă, în calitatea ei de terapeut avizat şi cu experienţă: "
Se crede îndeobşte că dacă avem o femeie deosebită, multi bani şi timp la dispozitie, am avea şi bucuria de a trăi. Dar este numai o iluzie căci, dacă obtinem toate acestea, observăm că «nu asta este conditia» şi vom dori altceva. Ceea ce căutăm în realitate este izvorul de viată şi ca energia să curgă în noi."
Întoarcere la izvoare
"
Merg în urma unei fetiţe, prin apa unui râu, şi urc spre izvor."
Fetiţa o întruchipează chiar pe cea care a avut acest vis. Înaintarea spre izvor dovedeşte că mersul ei prin viată devine pozitiv. După mai multe eşecuri în continuarea studiilor, în căsătorie şi la locul de muncă, după nenumărate griji, ea regăseşte spiritul copilăriei: sentimentul de încredere, pe care îI încerca în prezenţa bunicului, "
singura fiinţă care a contat pentru mine"
.
Reîncarnată într-un izvor
"
Am visat că mă reîncarnam într-un izvor, o apă foarte limpede unde oamenii şi animalele îşi astâmpărau setea;
izvorul nu putea seca."
Versiune reactualizată a metamorfozei nimfei luventas, transformată de Zeus într-un izvor pentru a opri trecerea anilor. Izvorul este semnul regenerării, vindecării (fizice sau spirituale). Femeia de 70 de ani este apreciată de toti pentru bunătatea şi toleranţa ei: ea străluceşte de frumuseţe şi armonie interioară.
Simbolistica izvorului este pe cat de simpla, pe atat de evidenta. In vis, aparitia lui il indeamna pe subiect sa se lege mai mult de cause, decat de efecte, sa se intereseze de origini, mai mult decat de consecinte. El trebuie sa se intoarca la izvoare, sa reia legatura cu... (afla mai multe)
creativitate, inspiratie, zorii unei noi relatii sentimentale, sperante, vitalitate, sanatate, optimism, tinerete, lipsa de griji. Simbol de vitalitate, de cunostinta şi de fecunditate. A bea apa limpede de la izvor anunta dragostea. A face baie în aceasta apa este un semn de... (afla mai multe)
gandestete bine inainte de a lua o decizie intr-o problema importanta; sanatatea e buna;
Visul acesta are semnificaţii numai în tradiţia românească. Toate visele cu izvor, mai ales dacă izvorul este într-un loc frumos, prevestesc numai bine pentru tine din toate punctele de vedere E rău doar visul în care te visezi spălându-te într-un izvor, visul acesta prevestind boală.
bucurie, câştig;- bând din- te vei folosi de împrejurări prielnice, te bucuri de sănătate viguroasă;- bogat- bogăţie, sănătate;- cristalin- înlătutrarea greutăţilor;- curat- te vei mântui de gânduri rele;- curgând prin livezi- timpuri mai bune;- în casa ta- câştig uşor;-înotând-... (afla mai multe)
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)
Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)