Cuvantul “manifestare” vine de la “mana”, semnificand sensul de creatie, dar si de realizare pe care le are mana. Este inainte de toate simbolul abilitatii, al transformarii si al muncii. Este alegoria comunicarii, a schimbului si a iubirii (a intinde mana, a cere mana). Mana este incarcata cu o energie pozitiva, reparatoare si senzuala, de unde riturile de impunere a mainilor si mangaierile. Tot prin atingere, omul obtine dovada existentei, controleaza, verifica si scapa de indoiala. Mana este simbolul cunoasterii si al recunoasterii. Este elementul fizic si symbolic al responsabilizarii si al contrariului acesteia. “A se spala pe maini”, la fel ca Pilat din Pont la condamnarea lui Iisus, indica dezimplicarea, respingerea responsabilitatii deciziei si a executarii aceteia. In vis, in functie de starea mainilor si de acivitatea pe care o desfasoara, ele ii indica subiectului o buna dezvoltare creative, afectiva si intelectuala sau, dimpotriva, subliniaza lipsurile si disfunctionalitatile in aceste domenii. Trebuie acordata o atentie deosebita palmei. Daca mana este deschisa inseamna dar, incredere, iar daca este inchisa, teama, aparare, retinere. Conform chiromantiei, mana dezvaluie personalitatea si chiar viata persoanei. Poate indica nevoia de a se cunoaste, de a-si afla viitorul. Mana nu este intotdeauna binevoitoare, ea poate fi severa, poate lovi sau plesni. Pumnul este un semn de violenta, de agresivitate, dar si de revolta, de opozitie, de reactie la o situatie. In sfarsit, ca orice alta parte a corpului, simbolistica se nuanteaza in functie de poli : mana dreapta actioneaza, mana stanga este pasiva ;
mana dreapta da, dispenseaza, mana stanga primeste, intampina. Degetele permit apucarea si au fiecare o semnificatie precisa : degetul mare, erectia falica ;
atunci cand este intins (“degetul de onoare”), constituie insulta tacuta, dar totusi foarte puternica, pe care cel ce viseaza o adreseaza altcuiva sau care ii este adresata ;
inelarul, sentimentul, angajamentul si iubirea (este degetul pe care se poarta verigheta) ;
degetul mic, curiozitatea, cunoasterea, secretul (“a avea pe cineva la degetul cel mic”). Unghiile, la fel ca ghearele animalului, dezvaluie agresivitatea subiectului. In vis, orice afectiune a unghiilor (pete, fisuri, culoare ciudata etc.) poate revela lipsa de siguranta, artagul, combativitatea subiectului. Unghiile cu manichiura facuta semnifica seductia, folosita ca o arma de atac sau de aparare.
1 Mana reprezinta hrana si, drepturmare, are aceeasi semnificatie casi pâinea. Este o hrana miraculoasapentru suflet. O astfel de aparitie învis sugereaza capacitatea, noastra dea preschimba obisnuitul în sacru.2 Atunci când ne aflarii în cautareaunui anumit lucru, poate a... (afla mai multe)
ţinere de cuvânt;- a da cuiva- veşti bune de la cineva;- cârcel la- grijă trecătoare;- ceas de- semn bun;- cicatrice pe- pierdere de bani;- cineva îţi pune în- te îndrăgosteşti;- de copil- succes financiar;- de femeie- un sentiment de nelinişte în dragoste şi serviciu;- dreapta-... (afla mai multe)
mână de aur de vei visa, bogăţie marese anunţă, mână de argint- starea ta spirituală şi morală se va îmbunătăţi; de vei visa că ai mai multe mâini, supărări multe vei avea; de vei visa că ţi-ai tăiat mâna, bine prevesteşte; de vei visa că ai mâni umflate- te vei lenevi, nu vei... (afla mai multe)
elemente de descriu aspecte legate de creativitate şi munca; (rupta, ranita, legata, cu catuse) lipsa de mijloace, piedici în desfasurarea unei actiuni, incapacitatea de a face ceva, pasivitate, repaus impus de factori externi, frustrari, constrangeri; (cu mainile la san sau în... (afla mai multe)
vis prevestitor de obstacole; daca visezi ca te ranesti cumva la un deget si nu te poti folosi de mana, e semn ca te poti astepta la niste pierderi in afaceri;
Trebuie sa ne gandim ca viziunile onirice care le apar oamenilor cand ii preocupa un lucru si cand au cerut zeilor sa le trimita o viziune onirica nu apar ca asemanatoare preocuparilor insesi, caci cele asemanatoare preocuparilor nu au nici o noima si fac parte din categoria... (afla mai multe)