Uneori, cel ce visează pune în evidenţă mărimea obiectelor;
casa pare mai mare decât în realitate, o persoană mult mai înaltă, la fel un lucru, un peisaj, un vehicul, pe scurt, orice poate lăsa această impresie. Şi în toate dimensiunile: înălţime, lărgime, volum, intensitate, forţă ... Copiii, de exemplu, şi acest lucru este uşor de înţeles, visează adesea că sunt dominaţi de "
persoane mari"
. Şi de câte ori nu aud ei răspunzându-li-se "
când vei fi mai mare?"
, adică din punctul nostru de vedere, rezonabil şi responsabil. Dar şi o persoană adultă, simţindu-se depreciată sau lovită de evenimente, poate visa să devină "
mare"
sau să fie considerată ca atare: să fie un şef sau un mare patron. Este clar un comportament ce scoate în evidenţă un eu complexat: imaginea de sine este încă fragilă. A ne vedea mari denotă capacitatea de lărgire a punctului de vedere, de elaborare a unor proiecte care au şansă de reuşită cu condiţia să nu suferim de "
megalomanie"
(nebunia grandorii).
(daca un lucru în vis e mai mare decat în realitate sau devine mare pe parcursul visului) element de context ce atrage atentia asupra posibilitatilor de evolutie a unor lucruri, ceva care trebuie să iti sara în ochi, să te socheze, să iti suscite atentia; amplificare, exagerare,... (afla mai multe)
marea este un simbol arhetipal al vieţii, cu suişurile şi coborâşurile sale, dar simbolizează şi subconştientul colectiv. De aceea, malul (vezi „mal") reprezintă graniţa dintre subconştientul colectiv şi cel personal. O călătorie pe mare şi valurile sale mari cât casa indică... (afla mai multe)
se anunta un voiaj lung si plin de succes;
Marea, care ascunde mistere insondabile, este simbolul profunzimii nelimitate şi necunoscute, deci al inconştientului personal şi colectiv. Ea ascunde în abisurile ei organisme care poate nu au evoluat încă şi uneori chiar monştri, după cum susţin legendele, ceea ce are legătură... (afla mai multe)
Celor care întreabă dacă e cu putinţă, în legătură cu aceeaşi împrejurare, să ai vise şi bune, şi rele, şi care caută să ştie în care dintre ele trebuie să creadă, şi dacă unele le anulează pe celelalte sau le confirmă, le vei putea răspunde că nu numai în legătură cu aceeaşi... (afla mai multe)
semn de avera este;