Această temă onirică este una dintre cele mai frecvente. Conform numeroaselor relatări primite, am putut stabili că apare în aproximativ 25% din vise. Numai că sub diferite scenarii: se poate visa propria moarte sau a unei fiinţe apropiate, poate apărea în vis un defunct şi, rareori, dar nu pot fi omise, sunt visele premonitorii. Înainte de vă hazarda să interpretali un astfel de vis, ţineţi seama de aceste generalităţi:
• Visele despre moarte nu au o semnificaţie rea, dimpotrivă. Aşadar, nu vă pierdeţi cumpătul!
• Majoritatea trebuie interpretate simbolic. În limbaj metaforic, ele vă vorbesc despre propria persoană.
• Unele dintre ele trebuie luate în sens propriu şi nu pot fi explicate decât prin "
contactul"
cu un defunct.
• În fine, luate în ansamblu, visele pe tema morţii nu sunt premonitorii, chiar dacă există unele excepţii.
Vizualizarea propriei morţi
A se descoperi mort într-un sicriu este întotdeauna alarmant pentru cel ce visează, frica dominându-I chiar şi când se trezeşte. Şi totuşi, este vorba doar de nişte imagini simbolice care invită la o transformare interioară, la o evoluţie, la o metamorfoză. Într-un cuvânt, un vis extrem de pozitiv! A ne visa propria moarte este deci un semn bun. O parte a personalităţii celui ce visează este pregătită să evolueze, Eul său devine mai pulin exigent, ceea ce este în folosul Sinelui, se întoarce o pagină de viaţă, începe o nouă etapă (activităţi trecute sunt definitiv încheiate, vechi sentimente sunt stinse, comportamentul se reînnoieşte etc.). Colaboratoarea lui Jung, Marie-Louise von Franz, a cercetat multe vise despre moarte şi poate afirma: inconştientul nu concepe moartea ca pe un sfârşit definitiv, implacabil. Pentru el, moartea nu este decât o etapă în progresa rea individuală."
Este o afirmaţie pe care Jung a repetat-o, având în vedere experienla lui de 60 de ani în studierea viselor: "
Este de notoritate faptul că se visează foarte uşor despre propria moarte, numai că acest lucru nu este ceva serios. Când este vorba despre o fiinţă în viaţă, visul vorbeşte cu totul altă limbă"
(În I'
Homme a la decouverte de son âme).
În sicriul meu
"
Mă plimb în cămaşă de noapte prin zăpadă, mă îndrept înspre o capelă din vârful unui deal. Intru, atrasă de muzică şi, în mijloc, văd un sicriu. Sunt invitată să înaintez şi, când mă trezesc, eram deja în sicriu."
Aceste imagini se raportează la evoluţia spirituală a persoanei în cauză: ea merge (evoluează), este sumar îmbrăcată (nepreocupată de aparenţele sociale), ajunge pe o colină (înaintează spre înălţimi). Moartea din vis este simbolică, este moartea "
vechiului om"
despre care vorbeşte Sf. Pavel, ca să facă loc celui nou.
Vizualizarea morţii altcuiva
Visele care pun în scenă moartea altei persoane (atunci când aceasta este în viaţă, perfect sănătoasă şi nu există un motiv aparent de moarte) se referă la un copil, soţ, frate sau soră, un membru al familiei, chiar un vecin sau un necunoscut. Conform datelor pe care le deţin, cel mai frecvent caz este moartea copilului. Indiferent de scenariu, imaginea este de nesuportat pentru cel care visează (vezi ÎNEC şi ACCIDENT).
Moartea unui copil
Dacă visaţi moartea copilului, trebuie să ştiţi că această imagine are toate şansele să fie simbolică. Ce simbolizează aşadar? Două lucruri esenţiale: Sinele, adică străfundurile fiinţei noastre şi rodul cuplului. Trebuie precizat înca o data că în majoritatea viselor în care viaţa copilului este ameninţată, în realitate nu el, ci cuplul se află în pericol. Altă interpretare posibilă: Consideraţi moartea copilului ca un apel la modificarea relaţiei pe care o aveţi cu el. În vis, cuvântul "
moarte"
semnifică "
schimbare"
.
Interpretarea lui Freud
Se cunoaşte teoria lui Freud: visul va fi împlinirea unei dorinţe. Cum nimeni nu poate admite cu uşurinţă că un astfel de vis este manifestarea dorinţei morţii unui copil, Freud şi-a argumentat afirmaţia în lucrarea Interpretation de reves, oferind mai multe exemple, din care am ales pe cel ce urmează: "
Una din bolnavele mele mi-a relatat un alt vis, mai sumbru şi care i se părea să contrazică teoria vis-dorinţă. «Dumneavoastră ştiţi, îmi spune această tânără, că sora mea nu are decât un fiu, pe Charles. Ea l-a pierdut pe cel mare, Otto, pe vremea când încă locuiam la ea. Otto era preferatul meu, eu însămi l-am crescut. ÎI iubesc şi pe cel mic, fără îndoială, dar nu ţin nici pe departe la el ca la cel care a murit. Am visat în această noapte că îI vedeam pe Charles mort. Era întins în sicriul lui mic, cu mâinile împreunate. De jur-împrejur ardeau lumânări. Întocmai ca la moartea micului Otto. Vă daţi seama cât am fost de emoţionată! Ce înseamnă asta? Dumneavoastră mă cunoaşteţi, nu sunt atât de rea, încât să doresc moartea unicului copil al surorii mele. Visul ar însemna oare că aş fi preferat moartea lui Charles în locul celei a lui Otto care mi-a fost atât de drag?"
Freud şi-a asigurat clienta că această interpretare era eronată. Cum el îi cunoştea foarte bine viaţa, i-a putut oferi semnificaţia exactă: Tânăra a iubit enorm un bărbat dar sora ei s-a opus căsătoriei;
aşadar, ea a transpus toată dragostea şi duioşia asupra copilului, fără să uite însă pe omul iubit, un profesor, pe care îI mai vedea din când în când, asistând la conferinţe sau concerte. Dar, în seara dinaintea visului, ea tocmai îi spusese lui Freud că-l va întâlni pe acest bărbat la un concert: Freud a întrebat-o dacă îşi amintea un fapt precis care a frapat-o la moartea micului Otto: "
Fireşte, a răspuns ea, profesorul pe care nu-I mai întâlnisem de mult timp, a revenit şi l-am văzut în apropierea sicriului."
Exact ăsta este răspunsul pe care Freud îl aştepta. Iată cum a interpretat el visul: "
Dacă murea şi celălalt băieţel, situaţia ar fi fost identică, ati fi petrecut întreaga zi la sora dvs., profesorul ar fi venit în mod sigur să-şi prezinte condoleanţele şi I-aţi fi revăzut. Visul indică pur şi simplu această dorinţă de a-I revedea împotriva căreia luptaţi în sinea dvs. Ştiu că aveţi în buzunar biletul pentru concertul din această seară."
În visele care pun în scenă moartea celor dragi (frate, soră, părinţi, membri ai familiei), Freud îşi menţine teoria că sunt vise-dorinţă, aceea de a vedea murind persoana despre care este vorba, chiar dacă dorinţa nu mai este actuală. "
Când o persoană visează că tatăl, mama, fratele sau sora sunt morţi şi când resimte multă durere, nu trebuie presupus că ea le doreşte actualmente moartea. Teoria lui Freud nu merge până într-acolo, ea concluzionează numai că la un moment oarecare, în copilărie fără îndoială, ea le-a dorit moartea."
Interpretarea lui Ernst Aeppli
Un alt mare psihoterapeut, Ernst Aeppli, autor a numeroase lucrări consacrate inconştientului, scrie în Les Reves et leur interpretation: "
Experienta acumuiată din analiza a mii de vise mă determină să afirm că moartea nu constituie o predicţie funestă, niciodată nefiind vorba de moartea fizică."
Exceptând visele tipic premonitorii, care sunt foarte rare, nu trebuie să ne îngrijorăm când visăm moartea cuiva apropiat. "
Visele despre moarte, confirmă Aeppli, se referă aproape mereu la propria noastră persoană."
Adică la psihicul nostru. Una din componentele noastre psihice este pe cale să moară şi apare simbolizată în vis prin copil sau cineva apropiat. "
Când am visat despre moartea unei persoane, continuă el, este vorba despre moartea relaţiei cu această persoană ... poate moartea unei iubiri, fapt pe care vrem încă să-I ignorăm."
În ceea ce mă priveşte, atunci când propun interpretarea unui vis ce pune în scenă moartea cuiva apropiat, încep prin a examina dacă relaţiile dintre cel ce visează şi persoana vizualizată nu ar trebui modificate ...
Uciderea tatălui şi a mamei
În această perspectivă, uciderea tatălui sau a mamei indică o nevoie intensă de modificare a relaţiilor familiale. Nu este o dorinţă paricidă. Ci numai dorinţa puternică de schimbare, ceea ce confirmă şi englezoaica Nerys Dee, recunoscută specialistă în analiza viselor: "
Atunci când unei persoane îi este extrem de greu să se elibereze de cineva, ea poate eventual să-şi ucidă în vis, tatăl sau mama. Această scenă nu descrie exterminarea părintelui, ci, mai degrabă, sfărâmarea legăturii care-I uneşte pe cel ce visează cu persoana simbolizată aici prin acest părinte."
În visele copiilor, se întâlnesc frecvent imagini ale unei crime, fie a părinţilor, fie a fraţilor sau a surorilor. Aceste vise exprimă numai dorinţa de a fi unicul, primul, cel mai iubit. Vise de gelozie, de conflicte, de rivalitate fraternă.
Apariţia unui defunct
Numeroasele vise cu apariţia unuI defunct nu sunt în realitate decât vise-amintiri. Memoria a înregistrat mii de secvente cu persoanele pe care Ie-am iubit într-atât este de adevărat că sentimentul afectiv este cel mai puternic motor în memorizare. Dacă visaţi un defunct, prima interpretare va treui să ţină seama de acest fapt. În al doilea rând, veţi analiza simbolurile apărute în vis, adică toate imaginile, procedând prin asocieri de idei: Ce îmi reaminteşte această imagine în funcţie de persoana defunctă? În fine, dacă vi se pare că Visul este mal mult decât o amintire sau un simbol, că este realmente o "
vizită"
sau un "
mesaj"
din partea celui mort, vă sfătuiesc să adoptaţi o atitudine atentă, să vă deschideţi către cealaltă lume, fără "
să fortaţi"
însă comunicarea cu orice pret."
Dacă se admite posibilitatea că un defunct poate comunica cu noi prin intermediul inconştientului nostru în stare de vis, nu trebuie ca conştientul să vloleze dialogul, impunându-i voinţa sa. (Lucrarea mea Les Reves et l'
au-dela permite aprofundarea acestei noţiuni). Referitor la visul ca manifestare a Lumii de Dincolo, Jung ŞI Marie-Louise von Franz şi-au exprimat părerile: duceţi-vă la cuvântul DEFUNCT.
Vis ce te umple de spaimă, dar cu o explicaţie foarte favorabilă ţie: vei avea o viaţă lungă şi nu prea grea.
Moartea sugereaza faptul ca trebuie sa elimini influentele negative din trecut.Moartea tatalui sugereaza faptul ca trebuie sa te elimini de orice influenta negativa pe care acesta ar fi putut sa o provoace si asemenea a mamei.Moartea unei rude poate semnifica si faptul ca vei... (afla mai multe)
Visele despre moarte (cimitir, inmormantare, deces, morga etc.) sunt frecvente si nu trebui sa-l angoaseze pe subiect, deoarece reprezinta de obicei simbolul unei renasteri interioare. Insa, desi transformarea este necesara si, in cele din urma, intotdeauna pozitiva, a pune capat... (afla mai multe)
(lina) terminarea unui cilu sau a unei etape, ducerea la bun sfarsit a unor situatii, fara piedici şi fara peripetii, cursul normal al evenimenmtelor; (violenta) final brusc, turnura neasteptata a evenimentelor; vezi şi modul de moarte: sufocare, inec, accident etc.; (moartea... (afla mai multe)
Visele în care apare un defunct constituie cam 30% din relatările pe tema morţii (aproape un vis din trei). Înseamnă că sunt numeroase şi frecvente. În majoritatea cazurilor, subiectul vede pe unul dintre apropiaţii familiei (aşa cum confirmă ancheta sociologică a lui Jean şi... (afla mai multe)
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)