Inelele de fier sînt de bine, dar lucrurile bune pe care le prevestesc nu vin fără trudă: căci poetul dă fier ului epitetul: "
care se lucrează cu multă trudă"
. De bine sînt şi inelele de aur, cel puţin cele care au pietre scumpe;
căci cele fără pietre scumpe prevestesc acţiuni fără cîştig, din cauza absenţei pietrei scumpe: căci numim piatra care se află în inel, şi acelaşi cuvînt desemnează şi o sumă de bani. Inelele din aur masiv sînt întotdeauna semn mai bun: cele goale pe dinăuntru şi care au în interior sulf prezic înşelăciuni şi uneltiri, pentru că închid în ele ceva ascuns, ori prevestesc faptul că nădejdile sînt mai mari decît cîştigurile reale la care se poate spera, pentru că aceste inele au volumul mai mare decît greutatea. Inelele de ambră galbenă şi de fildeş şi toate celelalte feluri de inele nu sînt de folos decît pentru femei. Salbele, Iănţişoarele, cerceii, nestematele şi orice podoabă feminină care se pune la git sînt de bine pentru femei: prezice măritiş pentru cele necăsătorite, copii pentru cele fără copii, cîştig de bunuri şi îmbogăţire pentru cele care au şi una, şi alta. Căci, aşa cum femeile se gătesc cu aceste podoabe, la fel vor primi, ca o podoabă de la soţul lor, copiii, bogăţia lor - căci ele sînt din fire prietenele bogăţiilor, cum sînt ale podoabelor - şi, mai mult, aceste podoabe se înlănţuie de gît ca soţul şi copiii. Pentru bărbaţi, în schimb, asta prevesteşte înşelăciuni, uneltiri, mari încurcături în afaceri din cauza formei şi a structurii, nu a materialului. Căci aurul nu ca material este de rău, cum au spus unii;
dimpotrivă, e de bine, cum am observat adeseori - cel puţin dacă nu e folosit fără măsură în ce priveşte cantitatea, într-un fel nepotrivit din cauza formei, cum sînt colierele pentru bărbaţi, sau dacă nu corespunde rangului, cum sînt pentru săraci coroanele şi vasele mari şi multe monede de aur: într-adevăr, cînd se văd în vis asemenea lucruri, aurul devine funest nu din pricina materialului, ci din cauza felului în care sînt alcătuite. Pierderea, spargerea, ruperea podoabelor de gît, dacă i se întîmplă unei femei, înseamnă pierderea a ceea ce s-a spus mai înainte;
dacă se întîmplă ca bărbatul să-şi piardă din podoabele pentru degete, asta prevesteste nu doar pierderea oamenilor de încredere din casă - vreau să zic a soţiei şi a intendentului -, dar şi prăpădirea bunurilor înseşi, iar pentru oamenii de încredere anunţă încetarea acestei încrederi: căci în acest caz, nu mai au nevoie de inele. Multora acest vis le-a prezis pierderea vederii: căci există un fel de asemănare între ochi şi inele, din cauza pietricelelor. Încălţămintea are aceeaşi semnificaţie ca şi îmbrăcămintea. Să se pieptene e de bine şi pentru bărbat, şi pentru femeie. Într-adevăr, pieptenele este timpul, care descîlceşte cele încurcate şi îndreaptă toate lucrurile. Împletirea părului e de folos doar pentru femei şi pentru acei bărbaţi cărora le stă în obicei;
pentru ceilalţi prezice încurcături în datorii si multe împrumuturi cu dobîndă, uneori şi închisoare. Să se uite în oglindă, să vadă în oglindă un chip care-i seamănă, e de bine pentru oricine vrea să se căsătorească, bărbat sau femeie. Fiindcă oglinda semnifică pentru bărbat o femeie, pentru femeie - un bărbat, iar oglinda arată chipuri la fel cum aceştia, la rîndul lor, îşi arată unul altuia copiii. E de bine şi pentru cine are o supărare: căci oamenii se privesc în oglindă cînd nu au supărări. Bolnavilor însă, asta le aduce moartea: pentru că oglinda e perisabilă, indiferent de materialul din care este făcută. Pe ceilalţi îi face să-şi schimbe locul, pentru că-şi văd chipurile într-o altă ţară. Dacă cineva visează că-şi vede în oglindă un chip care nu-i seamănă, asta prezice că va fi numit tată al unor copii bastarzi ori străini. Să se vadă în oglindă într-o stare mai proastă sau mai urît nu e de bine pentru nimeni: prevesteşte boli şi supărări, tot aşa cum să se privească în apă anunţă moarte pentru cine a avut acest vis sau pentru unul dintre apropiaţii lui.
podoabe de mărgăritar de vei visa că porţi (sau altfel de podoabe)- cinste înseamnă, dar şi ură.
dacă în vis purtaţi podoabe, înseamnă că doriţi să vă împodobiţi şi în realitate, pentru a distrage atenţia celorlalţi de la propriile greşeli. Dacă în vis dăruiţi podoabe, acesta este un semn că vreţi să aveţi relaţii foarte bune cu cei din jur, deoarece nu aveţi foarte multă... (afla mai multe)
În prezentarea îmbrăcăminţii şi a oricărei podoabe, cred că trebuie să vorbesc mai întîi despre portul bărbătesc, atît naţional, cît şi străin. Veşmîntul obişnuit e pentru toţi de bine, ca şi cel potrivit anotimpului. Astfel, de pildă, să visezi vara că porţi veşminte de in şi... (afla mai multe)
Fata sau femeia care va visa farduri sau podoabe, de copii şi pace în familie va avea parte.
Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)