O figură care apare deseori, fie că persoana care visează practică sau nu o religie. Psihanaliştii freudieni văd în el imaginea părintelui excesiv de sever. Personal, l-am întâlnit mai degrabă în rolul benefic de îndrumător, de dascăI, de consilier. Apărând în vis, el transmite subiectului un mesaj de care acesta trebuie să ţi nă cont. Totuşi, în anumite vise, preotul apare în contextul unei secte, ca personaj răufăcător. În acest ultim caz, într-adevăr, el simbolizează o autoritate sub influenţa căreia subiectul se simte incapabil să fie el însuşi. Imaginea preotului este în general asociată şi altor imagini simbolice considerate "
iniţiatice"
: peştera, biserica, ceremonia rituală etc. Preotul, fiind intermediarul între lumea divină şi cea umană, acest vis poate învia pe cel în cauză să reflecteze ceva mai mult la propria dimensiune spirituală şi la felul în care el o "
hrăneşte"
.
Preotul şi apa sfinţită
"
Visez un prieten cu care nu am mai păstrat legătura. EI se află într-un han împreună cu alţii, dar refuz să mă asociez cu ei şi plec singură cu maşina. Apuc pe un drum fără ieşire şi trebuie să dau înapoi. Apoi mi se aduce la cunoştinţă decesul prietenului meu. Intru într-o biserică, un preot în sutană neagră îmi face semnul crucii cu apă sfinţită. Fruntea îmi este scăldată. Plâng."
Tânăra îmi precizează că nu se duce pe la biserică. Totuşi, imaginea preotului care o binecuvântează, subliniază că ea a dorit în mod inconştient o legătură cu acest prieten. Refuzând "
a se uni cu el"
, cum precizează atât de clar visul, ea a făcut o alegere greşită. Ceva a murit în ea.
Daca visezi ca esti preot este semn de noroc.
ţine-ţi conştiinţa curată;- anteriu de- noroc în toate împrejurările;- binecuvântând- vei primi sfaturi;- la spovedanie- suspicios fără motiv;- în biserică- alţii se ocupă de tine;- în negru- neplăcere, calmitate, moarte;- spovedit de- pierdere;- văzând- logodnă, onoare;- vorbind... (afla mai multe)
vechii tălmăcitori egipteni de vise considerau că, dacă. vă apare un preot în vis, veţi primi în curând un post onorabil. în. visele femeilor, el reprezintă, adesea, împărtăşeşte sentimentele, în celelalte cazuri, preotul simbolizează amintirea unui duhovnic sau a unui om... (afla mai multe)
1 La fel cum preotul a fost înzes-trat cu autoritate spirituala asupracelor multi, reprezentând adesea ofigura de temut, si vicarului îi esteacordata aceeasi autoritate. Estepoate mai putin temut decât unpreot. în vis, el este adesea o figuraautoritara careia îi cedam... (afla mai multe)
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)
Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)