nu este legată de funcţii sau demnitate, ci este un avertisment, referitor la faptul că cel care visează nu trebuie să se suprasolicite din punct de vedere psihic şi fizic, ci să asculte de sfaturile date de persoanele din anturajul său. Şi în acest caz, clădirea este legată de corpul propriu (vezi „casă"
). Trebuie să reţineţi detaliile referitoare la etaje şi camere, pentru a deduce mai multe informaţii.
A visa ca suntem la primarie, este anuntul unei legaturi, a unei casatorii, daca mirii sunt prezenti. Daca unul din ei sau amandoi lipsesc, visul indica o despartire. A merge spre primarie dezvaluie dorinta de a trai o uniune.
romantism, inspiratie, imaginatie, tandrete, sensibilitate, afectivitate, emotivitate. Harpa reprezinta delicatetea şi rafinamentul sentimentelor. A canta la harpa într-o biserica sau la primarie prevesteste casatorie celibatarilor, serioase necazuri în tot felul de operatii, celor casatoriti.
Pe vremuri, muncitorii care nu aveau de lucru se reuneau la Paris, în Place de Greve (mergând de la Primărie până pe malurile Senei). Aşa a luat naştere cuvântul "grevă" cu sensul de încetare a lucrului în semn de revendicare. În vis, greva poate fi vizualizată ca o întindere de... (afla mai multe)
Să socoteşti ca răspunzînd unei preocupări viziunile onirice pe care le au oamenii atunci cînd de-a lungul unei zile au fost frămîntaţi de o anumită problemă sau sînt animaţi de o chemare sau de o dorinţă iraţională. Numim aceste viziuni onirice "cerute de la zei", pentru că... (afla mai multe)
acest vis indică un conflict sufletesc, dorinţa de a face schimbări în viaţa de zi cu zi, depăşirea unei situaţii nrecare. în care puteţi ajunge din cauza dumneavoastră pentru că nu faceţi f nimic. Chiar şi bătrânii sejj visează chiulind de la şcoală, ceea ce. înseamnă că în... (afla mai multe)