Se pare că termenul provine din cuvântul arabo-persan châh sau shâah prin intermediul expresiei şah mat, "
regele este mort"
, care s-ar fi impus în secolul al XVII-lea, în acelaşi timp cu jocul cu acelaşi nume. Chiar dacă astăzi, jocul de şah electronic oferă posibilitatea de a juca de unul singur, în mod normal este nevoie de doi jucători care mută piesele unul contra altuia pe cele 64 de căsuţe. Când regele (şahul) este învins, jucătorul trebuie să pronunţe cu voce tare "
şah şi mat"
pentru a încheia partida. Când visăm că jucăm şah se pare că manifestăm o nouă capacitate de gândire, raportându-ne astfel la partener şi ţinând seama de ceea ce gândeşte sau face acesta. Este un adevărat progres când nu luăm în considerare numai punctul nostru de vedere. Aşadar, visul este pozitiv, cu atât mai mult cu cât jocul implică şi inteligenţa. Pe de altă parte, la popoarele celte, jocul acesta era apanajul regalităţii şi al înalţilor demnitari. A juca şah în vis ar echivala cu a scoate la lumină ce e mai bun în noi, cel puţin din punct de vedere intelectual.
Să visezi că joci zaruri înseamnă că vei avea o dispută pentru bani: căci zarurile sînt marcate cu cifre, iar cuburile pe care le folosim la joc se numesc "numere". E totdeauna de bine să învingi. Dacă cineva bolnav visează că joacă zaruri sau că vede pe altcineva jucînd e de... (afla mai multe)
Ansamblu de figuri geometrice alcătuit din două culori alternative - negrul şi albul - ce simbolizează opozitia contrariilor: binele şi răul, viaţa şi moartea, puterea şi slăbiciunea, raţiunea şi instinctul, ordinea şi dezordinea etc. Aceste forţe nu pot fi disociate. Nimeni nu... (afla mai multe)
dacă visaţi că sunteţi jucător de şah şi vă aflaţi într-o poziţie favorabilă, înseamnă că sunteţi raţional în tot ceea ce faceţi, dar în ge- neral profitaţi prea puţin de superioritatea dumneavoastră. Dacă în vis jucaţi prost, va trebui să vă căutaţi un partener care are mai mult... (afla mai multe)
prevestire de lipsuri şi sărăcie; în general, a visa câştig înseamnă invers în viaţa reală, adică sărăcie.
Ansamblu de figuri geometrice alcătuit din două culori alternative - negrul şi albul - ce simbolizează opozitia contrariilor: binele şi răul, viaţa şi moartea, puterea şi slăbiciunea, raţiunea şi instinctul, ordinea şi dezordinea etc. Aceste forţe nu pot fi disociate. Nimeni nu... (afla mai multe)
Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)