Personal, am întâlnit acest batracian încântător numai în vise. În ciuda faptului că se reproduce în apă, imaginea ei este înconjurată de flăcări înalte. De aceea, Francisc I a inclus-o în blazonul său, deoarece pentru unii alchimişti, salamandra avea reputaţia de a nu putea fi distrusă de foc. Această imagine persistă în inconştientul nostru şi un vis cu salamandră, asociată focului, va fi după toate aparenţele, o poveste despre o iubire pătimaşă. În egală măsură trebuie să ne mai amintim o însuşire bizară care îi este proprie: membrele se regenerează pe măsură ce sunt mutilate sau smulse. De aici ideea că cel ce visează ar beneficia de posibilitatea de a se regenera.
O invazie de salamandre
"
În timp ce dormeam, mii de salamandre mi-au invadat camera;
veneau de peste tot, de sub tapet şi tapiserii. Le striveam în zadar. Era o dezordine de nedescris în cameră. Mă lamentam, epuizată. Atunci a coborât din cer o saltea complet aibă adusă de doi jandarmi care mi-au spus: "
Ţi s-a refăcut salteaua."
Categoric, în acest vis, salamandra are legătură cu o poveste de dragoste. Camera, salteaua sunt imagini ce se referă la relaţia conjugală şi sexuală. Aflată momentan în divorţ, după o legătură pasională, această femeie speră că legea (reprezentată prin cei doi jandarmi) îi va permite să-şi refacă viaţa.
Avand reputatia data de legenda ca a supravietuit focului, salamandra simbolizeaza puterea spirituala. In vis, pune accentual pe forta interioara a subiectului, capabil sa infrunte toate situatiile, sa supravietuiasca atacurilor si, in loc sa fie distrus de incercarile la care... (afla mai multe)
soartaţi se va schimba.
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)
Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)