Se spune despre copiii care-şi sfărâmă jucăriile că de fapt ei doresc să atragă atenţia celorlalţi asupra lor. Există în acest gest un refuz de a părea fericiţi (pentru că în străfundul sufletului nu sunt deloc), o dorinţă de a realiza o despărţire... "
Eram acasă la sora mea împreună cu mama care îi admira argintăria. Atunci eu am luat farfuriile, tacâm urile şi le-am spart după o ceartă violentă cu sora mea."
În realitate, cea care a visat nu s-a certat cu sora ei, ci a discutat cu mama ei despre aceasta din urmă. Visul a fost deci continuarea acestei conversaţii. Persoana în cauză era de părere că sora ei exagera: "
Pentru ea, eu nu contez. Am opt copii, care au nevoie să fie ajutaţi. Ea nu are decât doi, şi nici pe ăştia nu i-a crescut şi tot eu trebuie să mă ocup de ei."
Gestul de a sparge corespunde dorinţei de a pune punct unei situaţii familiale devenită apăsătoare.
dacă visaţi că se sparg obiecte din sticlă, acesta este un semn că în realitate ar trebui să fiţi mai prudent, mai atent cu anumite persoane şi lucruri. Spargerea unui vas de porţelan prevesteşte evenimente mai puţin favorabile (vezi, de asemenea, „sticlă", „porţelan" şi vasele care se pot sparge).
cristal- neânţelegere şi discordie cu ceilalţi;- farfurii- bunăstare materială;- felinarul- necazuri în lanţ;- geam- intimităţi, dezvăluiri prea multe;- lacăt- te zgârceşti la lucruri ieftine;- pahar- eşti generos şi entuziast;- pahar murdar- dispute, pericol;- oglinda-... (afla mai multe)
Daca visezi ca spargi ceva, in casa sau in alta parte, inseamna ca te vei certa cu persoanele apropiate.A sparge un geam este semn de boala fatala.
1 Visul. în care ceva se rupe sau sesparge ne duce cu gândul la pier-dere, deteriorare, vatamare. Dacana obiect preferat se sparge sause rupe, visul indica nevoia de oschimbare, necesitatea de a lasatrecutul în urma. Daca ne rupemunul dintre membre, este posi-bil sa fim... (afla mai multe)
Această temă onirică este una dintre cele mai frecvente. Conform numeroaselor relatări primite, am putut stabili că apare în aproximativ 25% din vise. Numai că sub diferite scenarii: se poate visa propria moarte sau a unei fiinţe apropiate, poate apărea în vis un defunct şi,... (afla mai multe)
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)