Faptul că nici zeii, nici alte fiinţe vrednice de încredere nu mint, ei că, orice ar spune, e adevărat l-am prezentat amănunţit în cartea a doua. Dar pentru că adesea oamenii, cînd li s-au dat unele tălmăciri, iar împlinirile nu sînt conform cu acestea, socotesc că au fost înşelaţi, să ai în minte observaţia că, desigur, zeii şi toate fiinţele vrednice de încredere spun în orice caz adevărul, dar că uneori vorbesc cu simplitate, alteori cu cuvinte ascunse. Cînd vorbesc simplu, nu te pun în nici un fel de încurcătură, şi nici nu te vîră în subtilităţi, din cauza simplităţii cu care se exprimă. Cînd vorbesc cu cuvinte ascunse şi nu cu simplitate, trebuie să tălmăceşti ceea ce-ţi dau de înţeles. E firesc, de altminteri, ca zeii să vorbească cel mai adesea în şarade, pentru că ştiu mult mai multe lucruri decît noi şi nu vor să le preluăm părerile fără să le punem în balanţă. Cineva a visat, bunăoară, că Pan i-a spus: "
Soţia îţi va da otravă prin cineva"
: era vorba de un cunoscut şi prieten. Soţia nu i-a dat otravă, dar a fost sedusă chiar de cel cu al cărui ajutor i se spusese că soţia îi va da otravă. De fapt, adulterul şi otrăvirea au loc în taină şi ambele sînt socotite maşinaţii, şi nici soţia adulteră, nici cea care-i dă otravă nu-şi iubeşte soţul. In urma acestor întîmplări, puţin după aceea, soţia l-a părăsit: căci moartea rupe toate legăturile şi otrava are aceeaşi semnificaţie ca şi moartea.
În afară de asta, fraţii, în privinţa împlinirilor, au aceeaşi semnificaţie ca duşmanii. Căci, ca şi duşmanii, nu aduc foloase, ci pagubă pentru că bunurile pe care trebuia să le posede singur nu le posedă singur, ci jumătate sau o treime, împreună cu fraţii. Timocrates a visat... (afla mai multe)
Dintre zeii vizibili, nici unul nu e folositor vreunuia dintre săraci, iar cei mai importanţi şi mai presus în rang şi demnitate sînt mai de folos oamenilor cu greutate, decît celor de jos. Dacă Soarele e văzut în acelaşi timp cu astrele e defavorabil şi rău, doar dacă nu... (afla mai multe)
Dintre zei, unii sînt percepuţi cu ajutorul intelectului, alţii prin simţuri: percepuţi prin intelect sînt cei mai numeroşi, puţini fiind sesizabili. Urmarea prezentării o va arăta şi mai exact. Spunem, pe de altă parte, că dintre zei, unii sînt olimpieni - noi îi numim eteraţi... (afla mai multe)
Printre persoanele demne de crezare pe care trebuie să le credem şi să le ascultăm dacă spun ceva eu îi numesc, în primul rînd, pe zei: căci minciuna le e străină. Apoi, pe preoţi: căci primesc de la oameni aceleaşi onoruri ca şi zeii. Apoi, regii şi magistraţii: căci "cel ce are... (afla mai multe)
Pe cei care leagă de vise enigme prea mari tratează-i cu dispreţ, ca pe nişte oameni care nu au nici o idee despre ce poate reprezenta un vis sau care-i acuză pe zei de duplicitate şi rea-voinţă, dacă e adevărat cel puţin că ei îi vîră pe cei care au viziuni onirice într-o... (afla mai multe)
În afară de aceasta, să începi prin a cîntări obiceiurile celui care are visul respectiv, adică să te lămureşti în privinţa lor. Iar dacă nu ai siguranţă în acest sens, amînă pentru moment şi lămureşte-te apoi în ceea ce-l priveşte de la un altul, ca să nu dai greş. Cineva a... (afla mai multe)