Ca toate insectele care zumzăie, tăunul ilustrează agitaţia, neliniştea mentalului. Una dintre persoanele cu care am corespondat era convins clar, după mai multe vise care s-au adeverit, că el anunţă necazuri.
"
Visez că în homul de pe casă (nu am) sunt tăuni. «Şeful"
încerca să pătrundă înăuntru înţepând ochiurile ferestrei. Fără succes, bineînţeles, până într-o zi când am deschis obloanele. Era acolo, în spatele lor, aşteptandu-mă. M-a pişcat de gât şi am murit. M-am trezit lac de sudoare."
La câteva săptămâni mal apoI, se duce la sora el care locuieşte la ţară într-o casă în curs de restaurare. În plan era şi dărâmarea hornului pentru a se renunţa definitiv la el. În momentul acela, ea observă un tăun mare Iipit de fereastra bucătăriei! Dintr-odată, a înţeles, cu groază, că nu ea va fi cea înţepata, ci sora cu care seamănă perfect. Ea cere insistent familiei să cheme pompierii să verifice homul, unde, aşa cum a bănuit, era un cuib enorm. Mai apoi, de fiecare dată când a visat tăuni, această persoană a primit o veste rea, între altele chiar moartea bunicului.
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)
Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)