În forma lui iniţială şi naturală, tunelul este întunecat, mai ales dacă nu i se vede capătul. Imaginea din vis indică deci că cel ce visează traversează o perioadă de tranziţie în timpul căreia nu prea ştie unde se află, nici cum să găsească o soluţie la problemele care îl frământă. Căci, tunelul nu este niciodată un loc unde trebuie să rămână, ci care trebuie depăşit. Am remarcat, în majoritatea cazurilor, că subiectul nu are posibilitatea să dea înapoi, să meargă îndărăt (o surpare astupă intrarea tunelului, de exemplu), el nu poate avansa, nici măcar pe dibuite. Cel în cauză este astfel informat că numai înaintarea îi va permite să iasă în cele din urmă la lumină.
Tunelul astupat de zăpadă
"
Pe un drum înzăpezit, sunt singură, traversez un tunel. În spatele meu, intrarea este astupată de zăpada viscolită, dar disting un licăr slab la ieşire. Merg, merg, dar nu văd capătul."
Zăpada este simbolul singurătăţii afective. Adesea, tunelul este o imagine îngrijorătoare care traduce o stare de depresie (ceea ce este şi cazul acestei femei). Şi totuşi visul este pozitiv: lumina slabă la ieşire, care trebuie s-o încurajeze să-şi trateze în mod serios depresia şi să continue eforturile de integrare. Ea locuieşte într-o ţară străină unde se simte izolată, unde contactele umane sunt dificile. Şi-a găsit o mică slujbă, dar situaţia nefiind reglată, ea este exploatată şi puţin remunerată pentru numărul mare de ore lucrate. Contextul profesional şi social explică senzaţia de a fi în tunel şi de a nu putea ieşi.
vis complicat, se va ivi o piedică în viaţa ta; dacă vei trece de tunel, totul va fi bine.
vei primi o explicaţie;- luminat- nu ai încredere în cei din jur;- lung şi întunecat- nesiguranţă, nemulţumiri, nostalgii, frământări;- te afli în el- eşti în impas;- trecând prin- vei învinge greutăţi.
1 în vis, tunelul reprezinta de obi-cei nevoia de a explora propriulinconstient si acele lucruri de caream uitat.2 Tunelul din vis semnifica proce-sul nasterii. Daca vedem o luminala capatul tunelului se indicafaptul ca am ajuns spre finalulexplorarilor. Daca ceva... (afla mai multe)
Daca visezi ca mergi printr-un tunel intunecat inseamna ca vei putea sa realizezi ceea ce ti-ai propus, dar inainte vei suferi o serie de dezamagiri.
Visul acesta te va speria puţin, mai ales că nu prevesteşte nici ceva bine. Va apărea o complicaţie în viaţa ta. De vei reuşi să ieşi din tune, totul va fi bine, în cele din urmă.
Pe cei care leagă de vise enigme prea mari tratează-i cu dispreţ, ca pe nişte oameni care nu au nici o idee despre ce poate reprezenta un vis sau care-i acuză pe zei de duplicitate şi rea-voinţă, dacă e adevărat cel puţin că ei îi vîră pe cei care au viziuni onirice într-o... (afla mai multe)
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)