În mituri şi legende se întâlnesc multi uriaşi. În Biblie, filisteanul Goliat este ucis de tânărul David. Cu alte cuvinte, forţa fizică este neputincioasă dacă este privată de inteligenţa spiritului şi de căldura inimii. Înzestraţi cu o forţă şi înăIţime ieşite din comun, dar uneori atât de primari în raţionament, uriaşii simbolizează, aşa cum precizează Marie-Louise von Franz în Interpretation des contes des fees, "
nişte factori emoţionali, energii brute care nu s-au manifestat încă la nivelul conştiinţei umane. Ei au o forţă enormă şi sunt recunoscuţi pentru prostia lor. Uşor de înşelat, ei cad pradă propriilor simtiri, deci incapabili să-şi ducă până la capăt proiectele."
În acest caz, visul subliniază până la ce punct cade subiectul în plasa emoţiilor sale. Uneori, imaginea traduce dorinţa de revanşă socială şi deci un complex, un sentiment de inferioritate. Orice conditie de viaţă care oprimă, ridiculizează, se traduce prin imaginea unui uriaş. Uriaşul mai poate simboliza un obstacol ce pare de netrecut, o problemă în faţa căreia subiectul se simte cu totul şi cu totul mic, neputincios ori ceva care a căpătat proporţii exagerate. În interpretare, se va ţine seama, evident, de atitudinea pe care o are subiectul în raport cu uriaşul: Se luptă cu el? Îi este superior? A fost strivit?
În visele copiilor
Este posibil ca cei mici să viseze că sunt uriaşi cărora le reuşeşte totul, care întrec pe toată lumea, atunci când încearcă un sentiment de umilinţă sau neputinţă. Psihologii admit că uriaşul poate reprezenta imaginea "
tatălui"
în autoritatea sa atotputernică.
această figură din basme şi din legende este simbolul strămoşului, care ne intimidează deoarece nu-i putem semăna şi nu-i putem atinge măreţia (adică înţelepciunea). Unii uriaşi ne avertizează asupra instinctelor, care par să se dezlănţuie şi pe care nu le mai putem stăpâni.... (afla mai multe)
Un colos văzut în vis anunta o protecţie puternica. Pentru femeie, a visa un barbat cunoscut devenind urias inseamna ca acesta va deveni omul vietii ei, daca nu cumva este deja. Barbatului care se viseaza mult mai mare decat este în realitate i se dezvaluie o crestere a... (afla mai multe)
unii pshianalisti considera ca trompa elefantului simbolizează un organ sexual masculin uriaş şi de aceea este interpretată ca fiind expresia potentei. Dar noi suntem de acord mai degrabă cu psihologii moderni, care afirmă că dacă în vis vă încolăceşte o trompă, acesta este un... (afla mai multe)
semn fericit;- altcineva- indignare;- animale- dorinţa de a înlătura o neplăcere;- cerb- atingerea unui scop;- colonel- intrigă;- cu mâna- ai intrat într-o perioadă propice;- pe cineva- întristare, insatisfacţie, frământări interioare;- pe un om- viaţă îndelungată;- vaca-... (afla mai multe)
Celor care întreabă dacă e cu putinţă, în legătură cu aceeaşi împrejurare, să ai vise şi bune, şi rele, şi care caută să ştie în care dintre ele trebuie să creadă, şi dacă unele le anulează pe celelalte sau le confirmă, le vei putea răspunde că nu numai în legătură cu aceeaşi... (afla mai multe)
Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)