Urina este responsabilă cu eliminarea toxinelor, resturi dăunătoare organismului. Se presupune astfel că în viaţa celui ce visează există ceva care trebuie eliminat sau, cel puţin, exprimat. Se spune că urinând, se resimte o senzaţie de uşurare. Într-unul din visele cele mai frecvente, această uşurare este imposibilă (toaletele sunt închise sau deschise în văzul lumii, aglomerate, sau pur şi simplu nu se găseşte locul propice etc.). În acest sens, a reuşi să urinăm abundent în vis este un semn pozitiv. Această "
nevoie naturală"
sugerează exprimarea spontaneităţii, naturaleţii.
Un loc pentru a urina
"
De doi ani am acelaşi vis: caut un loc să urinez."
Nevoia de a urina arată că cea în cauză încearcă să elimine ceva pentru a se uşura. În realitate, ea ar dori să se poată exprima: măritată, divorţată, remăritată, şi-a pierdut fiica de 29 de ani care s-a sinucis;
iar cel de al doilea soţ nu vrea absolut niciodată să vorbească despre asta. Ea nu are pe nimeni cu care să evoce dragostea ei de mamă şi drama pe care o trăieşte.
O reprezentare a spermei?
Este posibilă şi o altă interpretare dacă ţinem seama că în limba greacă, ureo are atât sensul de a urina, cât şi de a împrăştia lichidul seminal. Cele mai vechi cărţi care decodifică simbolismul viselor asimilau deja cele două semnificaţii. Freud a povestit mult timp unul din visele sale în care se vedea întinzând un urinal unui bătrân, dar nu a comentat acest gest, specificând numai: "
Chestiuni de ordin sexual îmi impun această rezervă."
Aşadar, urina are legătură, în acelaşi timp, cu sexualitatea şi vitalitatea.
În visele copiilor
Patricia Grfield mai consideră că visele însoţite de "
pipi"
sunt vise de eliminare. Ea explică şi fenomenul fiziologic al enureziei (pipi în pat): "
Probabil că o vezică plină provoacă o senzaţie şi o dorinţă care se traduc prin imagini simple şi simbolice ca stropitoarea, cada de baie, un firicel de apă curgătoare etc."
În timp ce la adulţi aceste imagini rămân în plan oniric sau provoacă deşteptarea, la copil, ele transmit un impuls motrice vezicii care se goleşte în pat. Copilul nu controlează încă perfect mecanismul inhibitor. Părinţii confruntaţi cu această problemă vor profita de sfaturile Patriciei Garfield.
Visul în care simtim nevoia să urinam arata necesitatea uitarii unei iubiri. A visa ca urinam reveleaza ca o situatie apasatoare va fi rezolvata, sau indica pur şi simplu nevoia de usurare. A bea urina prevesteste vindecarea celor bolnavi.
sănătate bună;- ajunge într-o fântână- pierderea bunăstarii;- azvârlind cu- duşmani anihilaţi;- pe tine- ţi se face o favoare;- pe tine şi se usucă- boală;- se împrăştie şi udă un perete- veţi avea doi fii;- se îndreaptă în sus- fiul dumneavoastră va fi o personalitate... (afla mai multe)
Se zice că visele care au legătură cu urina sau cu urinatul ar fi vise bune. E sănătate te vei bucura, dacă vei visa copii care fac pipi în pat. Conform unei vechi tradiţii, dacă te visezi urinând în pat, câştig bănesc vei avea sau afaceri care ţi vor merge foarte bine şi care... (afla mai multe)
de vei visa aşa ceva, semn e că vei avea o viaţă lungă.
Tot ce este urmare naturală a unor lucruri văzute în vis se împlinesc şi în realitate. Mai cu seamă faptul de a fi adulter pricinuieşte celui ce are visul respectiv duşmănie între el şi soţul femeii seduse: este, într-adevăr, o urmare firească si normală ca bărbatul adulter să... (afla mai multe)
Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)