Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Semnificatia visului: VRAJITOR/VRAJITOARE

Înzestraţi cu puteri deosebite, hotărând destinul celorlalte fiinţe, vrăjitorii stăpanesc secretele vieţii şi ale naturii, manipulând forţele, atingând stări de conştiinţă diferite, şi pot să-I iniţieze pe cel ce visează (ca în cartea lui Carlos Castaneda, EI arte de ensonar, unde don Juan, vrăjitorul japonez, îl învaţă arta de a-şi folosi visele). În general, vrăjitorii şi vrăjitoarele sunt resimţiţi precum ceva neliniştitor. În visele copiilor Copiii îi deghizează în visele lor pe adulţii care le inspiră teamă (iar visul amplifică această temere). Specializată în visele copiilor, Patricia Garfield a întâlnit deseori imaginea vrăjitoarei (mai mult decât pe cea a omologului ei masculin) în visele celor mici şi explică de ce: "
Furioasă pe fiul ei, mama îşi pierde cumpătul. În aceeaşi seară, copilul visează că îI înşfacă o vrăjitoare rea. Este dureros să-i atribuie acest rol mamei, dar în vis şi prin mecanismul substituirii, o vrăjitoare ia locul acesteia. În felul acesta Michael îşi exprimă frica de un prejudiciu ca şi cum realmente întâlnise o vrăjitoare ieşită din cărţile lui de poveşti. În vis, spiritul lui se exprimă: "
simt ca şi cum mama s-a comportat ca o vrăjitoare, şi asta mă înspăimântă."
În basme Psihanalistul Bruno Bettelheim s-a consacrat examinării imaginei vrăjitoarei în basme: "
Cine nu ar dori să deţină puterea unei vrăjitoare sau a unei zâne şi să-şi satisfacă toate dorinţele, procurându-şi ce este dezirabil şi pedepsindu-şi duşmanii? Şi cine nu tremură la ideea că alţii ar putea deţine această putere, utilizând-o împotriva lui? Vrăjitoarea (mai mult decât orice personaj, zâna sau mama pădurii, pe care imaginaţia noastră le-a investit cu puteri magice), este reincarnarea în aspectul ei opus al mamei ce ocroteşte copilăria şi al mamei fatale a crizei oedipiene. "
Vrăjitoarea prezintă deci două aspecte, una atrăgătoare (ea uzează de farmecul ei şi satisface toate dorinţele atât timp cât relaţia îi convine), iar cealaltă respingătoare (ea se întoarce împotriva eroului şi-I preschimbă în animal, privându-I de orice trăsătură omenească): "
Vrăjitoarea reprezintă maniera în care mama preoedipiană este percepută de copil"
, notează autorul. Mama este gata să satisfacă dorinţele copilului atât timp cât el nu pretinde să aleagă singur şi rămâne în mod simbolic ataşat de ea. Dar pe măsură ce copilul se afirmă, refuzurile lui devin mai numeroase. În acest caz, continuă Bruno Bettelheim, "
copilul care şi-a pus toată încrederea în această femeie, care şi-a legat soarta de a sa - sau care simte că soarta lui este legată de a ei - cunoaşte acum o profundă deziluzie: fiinţa care i-a dat viaţă şi l-a hrănit pare să fi devenit de piatră."
Figură feminină negativă Jung consideră că în cazul unui bărbat, vrăjitoarea este un aspect al animei negative. Refularea "
feminităţii"
negarea ei, utilizarea necorespunzătoare va da naştere unor vise în care va apărea vrăjitoarea cea rea. În cazul unei femei, vrăjitoarea (antiteza femeii idealizate deseori reprezentată în vis prin Fecioara) va fi un personaj încărcat de toate elementele întunecate ale impulsuri lor sale. La sabat călare pe mătură Vrăjitoarea care încalecă mătura pentru a participa la sabatul vrăjitoarelor este o imagine mult prea răspândită pentru ca apariţia acestei femei puternice să nu fie în vise o aluzie la sexualitate, ba chiar la tendinţe sexuale obscure şi refulate. Sexul seducător - "
care vrăjeşte"
...

Vise similare:

Ce inseamna sa visezi VRAJITOR, VRAJITOARE, VRAJITORIE

vrăjitoare de vei visa înseamnă că tu sau altcineva apropiat se va însura şi va avea nişte probleme cu zestrea; vrăjitorii de vei visa, vei avea de-a face cu chestiuni oculte; de reţinut că visele cu vrăjitor, vrăjitoare, vrăjitorii nu sunt semne bune.

Ce inseamna sa visezi VRAJITOARE

Pentru occidentali, visele cu vrăjitoare, vrăjitori, vrăji sunt semne rele. La fel de negative sunt aceste vise şi în tradiţia românească.

Ce inseamna sa visezi VRAJITOR

vei fi înşelat cu zestrea.

Ce inseamna sa visezi VRAJITOARE

Reprezinta partea rea, nefasta a femeii, uneori o mama care exercita o influienta prea mare asupra copilului ei. Pentru barbat, ea indica totdeauna un sentiment inconstient al ostilitatii sale faţă de o femeie prea posesiva.

Ce inseamna sa visezi A căra pe cineva din Hades şi, în general, a căra

A-l căra în spinare pe unul dintre demonii din infern, pe însuşi Pluton, Cerberul sau pe oricare altul dintre locuitorii Hadesului înseamnă, dacă cine are un astfel de vis este un răufăcător, că-şi poartă crucea: căci crucea are asemănare cu moartea, iar cel care trebuie să fie... (afla mai multe)

Ce inseamna sa visezi Despre cele ce se spun în vis şi care se întîmplă

Dacă cineva îi spune altuia un lucru care nu e de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face chiar pentru acest individ; dacă spune ceva care este de competenţa profesiunii sale, împlinirea se face pentru celălalt, niciodată pentru persoana celui care vorbeşte. La fel cum,... (afla mai multe)